Cea mai veselă plăcintă cu mere

De ce ”veselă”? Pentru că se face extrem de ușor și este foarte gustoasă. Nu e nevoie de frumoasa cățelușă din imagine dacă are cine să vă aducă merele. Cam 2 kg. Le spălați, le dați pe răzătoarea mare, le frecați cu zahăr și scorțișoară după gust, apoi le stoarceți de suc și le căliți într-o cratiță antiaderentă. Nu trebuie călite mult. Lăsați-le să se răcorească. Între timp, luați un bol în care puneți de-a valma: 1 ou, puțină sare, 5 linguri de zahăr tos, 10 linguri de făină, 10 linguri de lapte dulce, 10 linguri de ulei și jumătate de plic de praf de copt. Amestecați toate ingredientele. Va rezulta un aluat semilichid. Nu vă impacientați: așa trebuie să fie! Căutați tava cu dimensiunea 20 pe 30 cm. Ungeți-o cu grăsime și tapetați-o cu făină, apoi turnați aluatul tot în tavă. Înclinați-o ca să se acopere toată suprafața. Acum vine partea cea mai nașpa. Merele se distribuie peste acest aluat, dar fără a apăsa prea tare. Încercați blând, folosind o furculiță. Nu le puneți pe toate într-un loc. Când ați terminat, și merele călite încă se întreabă ce v-o fi venit să le puneți unde le-ați pus, începeți să preparați a doua foaie a prăjiturii. Luați același bol în care puneți încă o dată toate ingredientele: oul, 5 linguri de zahăr, 10 linguri de făină, lapte, ulei + praful de copt. Nu uitați de praful de copt, căci rezultatul va fi sumbru! După ce amestecați din nou totul, veți obține același aluat indecis. Turnați-l peste merele din tavă având grijă să-l repartizați uniform ca să nu existe nemulțumiri. Gata! Dați tava la cuptor la foc potrivit. Când suprafața plăcintei va fi rumenă, o puteți scoate. Pudrați-o cu zahăr din belșug. Mie îmi place după ce plăcinta își petrece prima ei noapte în frigider. A doua zi este pur și simplu bestială! 

Panther mode

Intangibil! Invulnerabil! Invincibil!

Din bucuriile toamnei: ciorba de berbec

Am impresia ca in perioadele de criza economica la televiziuni prolifereaza emisiunile gastronomice, cele cu jocuri de noroc si cele gen "ce esti dispus sa faci si pana unde ai merge ca sa castigi niscai bani". In curand vor aparea si emisiuni mult mai explicite, unde vom vedea ceva similar "jocurilor foamei". Sigur, glumesc! Sau nu? Nu stiu.
Dar daca e vorba de eludarea problemelor cu adevarat importante, pardon, vreau sa spun divertisment si mancare, m-am gandit sa va aduc aminte de una din bucuriile gustoase ale toamnei, ciorba de berbec. 

Florita din codru...

Am luat masuri drastice! I-am administrat micutei mele zane primul basm. Azi, "Florita din codru". A ascultat incremenita si mi-a pus multe intrebari. La un moment dat, a spus ca nu mai vrea sa asculte. De ce?, o intreb. Pentru ca e prea multa moarte in poveste, a raspuns. Am tacut. Trebaluiam prin bucatarie sa produc ambrozie pentru mica zana si ma trezesc imbratisata: Spune-mi povestea, vreau sa stiu ce face Florita. Si am ajuns cu povestea la finalul fericit. Apoi am intrat pe pagina de facebook a altei zane bune si am gasit acolo stiri despre aceasta melodie minunata care se potrivea perfect povestii noastre!

Zile de basm cu Narcisa

Stie cineva ce fac zanele in timpul lor liber, atunci cand nu sunt ocupate cu figuratie prin diverse basme? Cand Fat-Frumos e la meci si Zmeul la pedichiura, ce fac Zanele? Pai, va spun eu! De unde stiu? Am o zana in preajma din cand in cand. Mica mea zana adora sa insire margele, sa-si faca bratari si coliere pe care le tezaurizeaza in cutiute pe care le ascunde...

 Incerc sa agat si eu o bratarusa, zana zice "NU", "Asta e pentru papusa!" A, uitasem sa va zic, dar adevarul e ca zanele cresc papusi.

Papusile, cum ti le cresti, asa le ai. Si cum sa fie o papusa crescuta de zane? Evident, o rasfatata. Papusa asta cere haine noi cam din doua in doua zile, iar biata zana nu mai pridideste cu croiala si cusutul, asa incat ma roaga s-o ajut, iar eu, eu as putea spune "NU"? Nu pot, asa ca las toate balta si cos. Apoi papusa stramba din nas, imbraca creatiile mele cu un aer indulgent, le poarta o zi si pofteste alte modele.
Zau, ma apuc de moda!

Mitindrica, 11

S-a stins pisica Mitindrica. Avea 11 ani, a fost fiica lui Zoe, nepoata Jenicai, sora cu Mishu. Mitindrica a fost cea mai cuminte si mai modesta pisica pe care am avut-o. Mama ei, apriga Zoe, a respins-o de la o varsta cand alti pisoi inca sug. Am crescut-o eu, dar mai tarziu, cand s-a facut domnisoara, celelalte pisici au condamnat-o sa fie ultima, sa fie exclusa din clan. Nu stiu de ce. Sunt misterioase si complicate randuielile sociale pisicesti. Mitindrica ar fi murit la doi ani daca nu am fi intervenit noi. A innoptat in casa, a dormit in pat, la picioarele noastre un an intreg si astfel am reusit s-o impun familiei de matze. Nu pot s-o condamn pe Zoe - a fost si ea o pisica cum rar mai gasesti, aproape ca era mai mult caine de paza, ar fi sarit in capul celor straini care ne treceau pragul... Dar chiar si integrata, Mitindrica a ramas sfioasa. Nu a dat niciodata o palma nimanui. Cateii Tetitei se jucau cu ea ca si cum ar fi fost jucaria lor de plus, gainile o lasau sa le cloceasca in cuibare.
Biata Mitindrica! A murit subit, cu cateva zile in urma era foarte bine, apoi a venit sa-mi spuna ca se duce. Sper, sper din tot sufletul ca nu e vreun om vinovat de moartea ei, caci ar insemna ca si-a impovarat constiinta cu un pacat urat.
Am inmormantat-o pe Mitzi in cimitirul de animale al casei, langa Nausica, Missouri, Zoe, Jeni, cainele Lupu...

In imagine e Mitindrica, pe alee, alaturi de motanul Ivan, cel cu sange albastru.

Somnul ratiunii naste pisici!

Gaina care se scalda sub floare, pisica si pisoiul nu exista in realitate. Pot fi vazuti numai datorita unei tehnici speciale de extragere. Sunt personaje imaginare din visul unui catel adormit in asteptarea clipei magice cand craticioara lui va fi umpluta.