Little Old Town

Mama şi Tata au plecat la Drăgăşani să târguiască struguri, vinete, ardei şi alte legume pe care noi nu le mâncăm... Acolo au făcut nişte poze, le pun la rugămintea Mamei şi-o să vă povestesc ce mi s-a povestit şi mie...

În primul rând, vă anunţ oficial că aici a început să miroasă a toamnă. Strugurii au pornit să se coacă, iar veveriţele controlează nucii isterizându-l pe dulăul Lupu. Mama şi Tata s-au hotărât să se plimbe până la Drăgăşani, să cumpere struguri. Au potrivit treburile prin curte şi s-au urcat în maşină plini de voie bună, mai ales că era sărbătoare (15 august).

Mi-au spus că drumul de la noi din sat până la Drăgăşani este o plăcere: păşunile verzi-ruginii se întind peste dealurile molcome, şoseaua e străjuită de copaci înalţi, umbroşi şi nici nu sunt gropi în asfalt... La marginea drumului, în faţa porţilor, stau ţărani dornici să vândă din bogăţia grădinilor, în cel mai pur stil balcanic... struguri, vin, must, ţuică, pepeni, mere, roşii, vinete, ardei, brânză...

Dar iată oraşul! Mic, prăfuit, păstrând acel aer patriarhal, acel dolce far niente pe care l-a surprins cu măiestrie Gib Mihăiescu.

Păcat că bustul scriitorului pare făcut din ipsos... Bine că sunt multe flori în jur! În spate se vede catedrala construită de legionari, o construcţie impozantă ce ar avea nevoie urgentă de reparaţii.

Cu toate că pictura de pe frontispiciu indică Adormirea Maicii Domnului ca hram al acestui lăcaş, preotul a scos afară în grabă pe Mama şi pe Tata, fiind "ora închiderii". Se mai odihneşte şi Dumnezeu...

Parcă e mai bună imaginea aceasta... Întristaţi, ai mei s-au dus să bea o cafea, apoi au dat o raită prin cele câteva magazine, dar multe erau închise. În schimb, claxoanele maşinilor anunţau strident nesfârşite alaiuri de nuntă. În general, alaiurile erau formate din miri şi câţiva nuntaşi ce se deplasau de la primărie la "casele miresei" unde aveau loc "petrecerea, dansul şi felicitările". Nu lipsea acordeonistul ce-i urma transpirat de efortul de-a cânta sârba din mers... Nunţile mai bogate aveau în alai şi una-două Dacii nervoase cu baloane la oglinzile retrovizoare, fâşii de hârtie creponată fluturând din portiere sau chiar o păpuşă crăcănată pe capotă...

Mama a vrut în piaţă şi acolo a descoperit acest turn. Ce-o fi cu el?

Oh, dar între timp s-a făcut ora mesei. Păi, unde să mănânce dacă nu la Grandiflora?! Se şi gândeau la un grătar din pastramă de oaie cu must, când au descoperit că celebrul restaurant este o casă părăsită la voia distrugătoare a ţiganilor: între coloanele marchizei stau la aerisit nişte cârpe murdare, puradei lingavi se târăsc pe treptele ce duc la etaj, pirande şterpelitoare te agaţă să le dai pomană... La demisol pare a fi un magazin, dar nu prea se încumeta nimeni să intre.
Grandiflora.

Totuşi, Drăgăşaniul este frumos. Sunt case vechi, construcţii cu stil, care ţin piept vitejeşte blocurilor cu aspect de lagăr etajat.
Casa cu ceas.

Şi uite aşa, Mami şi Tati s-au mulţumit cu o pizza cam uscată, bere fără alcool şi iarăşi cafele... Au găsit o cofetărie curată unde au cerut eclere şi ceai rece, au căutat cărţi pe la anticariat şi, după ce şi-au umplut porbagajul cu fructe şi legume au pornit spre casă.

Aici, petrecerea era în toi... Dar despre asta, într-un alt post!

Dear Kareltje, Mom and Dad were on trip; they visited an old town, Drăgăşani, known for its vineyards, grapes and wine. Here lived Gib Mihăiescu, a romanian writer.

The Invisible Cat

Nobody could see cats, if they don't want to be seen. How is that possible? It's secret!

Jeni taught little Rozi the trick yesterday.

You can see her on the top of the cupboard.

Look! She disappears instantly!

Rozi learned the lesson.

You may think that nobody's there. Wrong!

Rozi is in invisible mode. You see, she's right there, but Mom is not able to detect the kitten!

Rezultatele anchetei

( translation in the end )

Ca să nu procedez ca majoritatea televiziunilor, lăsând o ştire neurmărită până la capăt, vă informez că au sosit rezultatele cercetărilor în legătură cu paternitatea puilor.

Trebuie să recunoaştem faptul că situaţia rămâne oarecum ambiguă...

Laboratorul Sssabyc a transmis concluziile mai întâi avocatului găinilor (inculpate), care, din motive necunoscute a plecat la ştrand la aflarea veştii. Probabil a simţit nevoia să se răcorească, dar, mai ceva ca dl. Berlusconi, a luat cu el multe frumuseţi, pentru întreţinerea atmosferei, desigur.

Agentul federal Rostock ( bibiloi şef), i-a pus în vedere curcanului Pompei să nu se bage în afacerea asta! Sunt implicate persoane prea sus puse pe plimbele din coteţ...

Corcodel a tras cu urechea şi-a prins un fir din toată tărăşenia, ceea ce în mod evident, l-a dus cu gândul la o încercare mârşavă de a muşamaliza afacerea! Şi cum să nu fie convins de asta, când i-a surprins complotând pe Rudolf şi pe Hultan?! Iar lângă ei, deşi mascată, a recunoscut-o pe găina Borgia!

Când speculaţiile ajunseseră la cote paranoice, s-a dat citire raportului. Situaţia se prezenta după cum urmează: Puii aparţin în coeficiente sensibil egale celor trei cocoşi ai curţii, ceea ce se poate vedea foarte clar în poză:

Totuşi, dacă se aplică un filtru peste imagine, vom descoperi ceva interesant...

...adică aceşti Pui de Cristal, a căror origine este în mod indiscutabil un incubator de tristă actualitate. Se tot încearcă de ceva timp crearea Superpuiului, mai mare, mai lacom, lipsit de sentimentalisme ieftine şi evident mai prost. Superpuiul nu visează pajişti verzi, nu trăieşte chinuit de dorinţa irezistibilă de-a zbura peste gard, nici de-a da iama în puicuţele vecinilor. Nu. El doreşte un singur lucru: FNC. Cât mai mult FNC, pentru a atinge greutăţi impardonabile.

Când s-a ajuns cu citirea raportului în acest punct, mai multe găini lăcrimau. O curcă a cerut cuvântul şi-a declarat că doreşte o mărturisire publică. Printre lacrimi s-a confesat şi a recunoscut că ea este mama nefericitului Quasimodo, puiul strâmb al curţii, pe care a vrut să-l antreneze în artele marţiale de la o vârstă prea fragedă... Din greşeală l-a călcat... Însă de vină a fost tot visul Superpuiului de Curcă...

Un atare exemplu i-a mişcat pe toţi... spre coteţe, unde cocoşii împăcaţi le-au convocat pe găini la o şedinţă de urgenţă cu tema: "Cum să evităm superpuiul?"

Văzând că toţi s-au retras, m-am dus şi eu să trag un pui... de somn. Şi totuşi... nu era rea chestia asta cu Superpuiul... superpulpe, superaripi, super...mese.

Dear Kareltje, this post is about the trial in which are involved mr. Corcodel, mr. Rudolf and mr. Hultanul, the three cocks from our yard. They are fighting for the paternity of those chicks...

The geese made the ADN tests; the duck was the hens' lawyer... It's a long story. Don't ask about the conclusions...

Cat song

Marriage destroies love!
">

O pisică inegalabilă - Jeni sau "Doamna"

Am găsit calculatorul mergând... Fluşturatica de Missouri nu ştiu pe unde este. Ce-ar fi să scriu şi eu câteva rânduri? Credeţi că nu sunt în stare? Dar să mă prezint:

Eu sunt Eugenie, Jeni pentru cunoscuţi, pur şi simplu Doamna, pentru toată lumea. Eu sunt rădăcina tuturor pisicilor din zonă, am împânzit lumea cu motocei foarte frumoşi şi extraordinar de inteligenţi care prind şoareci din amuzament, nu se urcă pe masă, doar în pat, şi vorbesc de la egal la egal cu orice dulău...

Toate mâţele din zonă îmi zic "sărut laba" când trec pe lângă mine, iar trei familii umane îşi dispută onoarea de-a mă numi "pisica lor". Îi vizitez pe toţi: o familie are vacă, alta mănâncă toată ziua carne, alta mă primeşte să dorm în plapumă... Eu nu vreau să-i întristez, dar cel mai bine mă simt aici, pentru că asta este casa mea, iar Mama şi Tata sunt oamenii pe care i-am acceptat în augusta mea prezenţă, pentru ca să mă slujească pentru totdeauna cu supuşenie.

Iată-mă în vastele mele apartamente, pregătindu-mă să fiu invitată la masă.

Aici sunt în birou, acord audienţe pe un fond muzical discret.

Oh, uite şi-o poză de la ultimul congres pisicesc la care am participat...

Miau! Mi se pare c-o aud pe Missouri cu obrăznicătura de fiică-sa. Mai bine plec, în fond e blogul ei, neah... Dar mai întâi vreau să-l cunosc pe acel Sakura Bond!

Aţi vorbit cu pisica

EUGENIE

A small piece of Romania

This post is for Kareltje, from the Netherlands.

Cai

Se spune că ni l-a dăruit o zeiţă, dar acesta s-ar putea să fie doar un mit... Calul însă este un dar ceresc! A venit din vechime să ne slujească, s-a supus hamului şi frâielor, pintenilor şi biciului. Ne-a dat puterea sa, abnegaţia, frumuseţea şi graţia, ne-a hrănit cu carnea sa şi-a murit alături de noi în stupidele noastre războaie...

Face artă, sport, ne distrează, se joacă alături de copiii noştri...

Pentru mult timp, calul a reprezentat modalitatea de a ne mişca mai repede sau mai departe.

Iar noi l-am răsplătit ridicându-i statui şi uitând de el. Sau lăsându-l în mâinile pline de cruzime ale unor oameni cu mintea tulburată...

Nu uitaţi:

Cine torturează şi ucide cai, va fi capabil să facă asta şi oamenilor!

(sau pisicilor, aş adăuga eu) Mama a insistat să public acest post pentru ea şi nu puteam s-o refuz. O imagine de la mine, care dovedeşte bunul simţ al cailor: