duminică, 12 februarie 2017
Hackel and Jackel
Fost-au cândva de demult într-o împărăție tare îndepărtată doi coconi domnești cu creasta pieptene, la trup pepene, coada secere și cu gheare răschitoare. Erau ei așa mândri, încât la soare te puteai uita, dară la dânșii, ba! Toate domnițele din curtea domnească suspinau și cârâiau și la iei pohteau. Dară ce-ar fi făcut, ce s-o fi-ntâmplat că s-a auzit că lucruri deocheate s-ar fi petrecutără pe la cotețe și oarece domnițe ar fi fost necinstite. Aflând unele ca acestea Domnul curții a hotărât de îndată să-i scurteze de cap pe cei doi nevrednici care au stricat puicuțele. După multe intervenții și cântăriri, pedeapsa le-a fost comutată în surghiun până la atingerea greutății adecvate. Așa se face că cei doi hainiți hălăduiesc acum singuratici și neconsolați prin cea grădină uscată de ger, fără conexiune la internet, fără domnițe-puicuțe și fără vizite la clubul mult iubit - „Cotețul despăduchiat”. Doar o nădejde mai au bieții de ei: cineva să-i afle, să-i placă și să-i răscumpere ca să-i scape de sorocul trist ce se apropie punându-i șefi peste o curte întreagă de găini.