sâmbătă, 24 decembrie 2011
Moşu a fost sechestrat!
Dacă observaţi că Moşul întârzie, vă informăm că mai sus numitul a fost reţinut pentru conducere imprudentă, port ilegal de lampă şi deţinere de animale sălbatice (reni) nedeclarate.
La o cercetare mai amănunţită s-a descoperit că avea şi impozitele neplătite.
marți, 13 decembrie 2011
Dovleac cu miere şi pisici cu lipici
Mama ne-a văzut şi a dat drumul la cuptor în bucătărie, însă nu în gol.
A adăpostit în el un dovleac turcesc uns cu miere, umplut cu smochine zaharisite şi pere îndopate cu dulceaţă, apoi l-a lăsat în acel locşor tainic şi fierbinte până când bucătăria s-a umplut de aromă, iar noi dormeam duse...
marți, 6 decembrie 2011
Prima Casă
Gunar şi Bureţica sunt, ca orice cuplu tânăr, dornici să aibă o locuinţă proprie pe care s-o însufleţească rapid cu numeroşi boboci pufoşi.
Mama le-a explicat cum că e prea devreme, că e frig, că suntem în pragul iernii şamd, însă fără succes.
Ar fi rămas ei să domicilieze fără speranţă în acelaşi coţet cu socrii, dacă nu s-ar fi ivit oportunitatea cu minunatul program „Prima Casă”.
Aşa că, mai întâi au completat o aplicaţie la Bancă.
Apoi au aşteptat un timp nedeterminat împreună cu alte persoane care doreau să se înfrupte din generozitatea guvernului.
În sfârşit, au primit o garsonieră la mâna a doua, unde Bureţica a încropit un cuibuşor călduros, fără să bănuiască faptul că până şi bobocii bobocilor vor plăti la rate...
joi, 1 decembrie 2011
Gioconda se mărită!
Azi dimineaţă ne-am trezit în zori, eu cu gândul la o conservă de peşte despre care ştiam că rămăsese deschisă pe masa din bucătărie, Mama şi Tata din cauza evenimentului.
Pentru azi era hotărâtă nunta frumoasei Bureţica. Cum aşa? Stai să vă spun:
Sâmbăta trecută Tati a fost la târg de unde nu s-a întors singur. Pe scaunul mortului, legat cu centura de siguranţă, aducea un chipeş gâscan. I-a explicat Mamei că în târg l-a utilizat pe post de claxon, iar aici acasă va fi fericitul mire al gâscăniţei lor preferate.
Toată săptămâna cei doi însurăţei au povestit amintiri, şi-au privit fotografiile din vastele albume, au făcut schimb de linkuri şi şi-au trecut blogurile în blogrollul propriu.
Lucrurile mergând atât de departe, Mama şi Tata au hotărât ca de astă seară să-i culce în acelaşi apartament.
Chestiile astea siropoase pe mine mă lasă rece şi am vrut să mă retrag, dar am descoperit în patul meu pe obraznicul de Cătrănel Cabral Smolenski, aşa că n-am avut încotro şi am participat la toată tărăşenia cu nunta gâştelor.
Înainte de uniunea cu aleasa inimii (aleasă, că nu era altă gâscă oricum), domnul gâscan Gunar face gargară cu nisip pentru a-şi drege glasul, întrucât se ştie că melodicitatea strigătului, numărul de decibeli etc., are o mare influenţă asupra gâsculiţelor impresionabile. Nici nu mai contează că nisipul e din litiera mea...
Aici suntem la momentul solemn când cei doi tineri muşcă din acelaşi pişcot, vreau să spun din aceeaşi felie de pâine. Sunt declaraţi oficial "soţ şi soţie".

În fundal se văd martorii, foarte dornici să guste fărâmiturile.
marți, 22 noiembrie 2011
Missouri şi internetul
După ce ieri sistemele de telefonie şi internet au fost la pământ în zona noastră, Missouri a încercat să rezolve problema.
Nu se ştie de ce la final situaţia părea mult mai încâlcită...
luni, 14 noiembrie 2011
Da, sunt agent secret!
Celor care mi-aţi spart căsuţa de mail, (căsuţa de mail a unei pisici!), vreau să vă spun că v-aţi exercitat degeaba talentele de hacker. Pe mine n-o să mă găsiţi pe Wikileaks! Sunt mai presus de orice şantaj! Ce credeaţi că veţi găsi? Public chiar eu acum, pe loc, orice secret:
- Da, sunt agent secret, colaborez cu SPP (Supravegherea Pisicilor Periculoase)
- Da, fac Mamei rapoarte zilnice despre orice este mic, gri, subversiv şi mişcă prin colţuri
- Da, mă strecor noaptea şi filez inamicii casei
- Da, torturez şoareci în pivniţe întunecoase
- Da, am dulapuri cu schelete.
Acestea fiind zise, să vă fie ruşine celor care mi-aţi stricat mailul.
V-am stupit!
luni, 7 noiembrie 2011
Soarele vine din frunze
De dimineaţă ne-a mângâiat cu degetele-i roze...
Apoi, pe când mama îşi sorbea cafeaua, iar eu mă lingeam pe botic după cele două felii de parizer, soarele a răsărit cam palid, dar suficient de rotund.
M-am gândit că ar fi minunat să merg la plimbare în pădure să caut şoricei rătăciţi cărora să le arăt Calea...
Am pornit, dar n-am putut să scap de Sica, aşa cum Mama n-a putut scăpa de Tatra.
Îi tot strigam să vină mai repede, dar fiecare era cu ale lui. Mama culege nişte bobiţe roşii, neinteresante pe care le fierbe seara în ibric. Oare bipezii nu mai au ce mânca?!
miercuri, 2 noiembrie 2011
vineri, 28 octombrie 2011
luni, 24 octombrie 2011
Stol de bibilici tinere
sâmbătă, 15 octombrie 2011
marți, 11 octombrie 2011
vineri, 30 septembrie 2011
vineri, 23 septembrie 2011
duminică, 18 septembrie 2011
Gâsca teroristă
Nici nu este de mirare că se petrec accidente de muncă de vreme ce suntem siliţi să ne desfăşurăm activitatea în asemenea condiţii stresante.
Bureţica nu ştie la ce se expune, nu-şi dă seama că Mama are în mână un... cuţit.
Look, Kareltje and you, sweet Betsie, this is a bad goose!
vineri, 16 septembrie 2011
luni, 12 septembrie 2011
duminică, 21 august 2011
Ghici! Cine e aici?
Iată ce-am găsit pe prag!
Oare ce e? Cine ştie?
Mâţele se jură pe onoarea lor că nimeni din clan nu are habar...
Câinii nu ştiu, dar... Tatra are o privire nu ştiu cum...
Bureţica! Ştii ceva?
Pârşii Mici! Ce aţi descoperit?
În urma dezvăluirilor s-a aflat că Tatra a rechiziţionat un arici în tufărişul de lângă pârâu. Nu înţelegea la ce foloseşte mingea aceea mare cu ţepi. Dacă-i minge, să vină acasă, e pentru joacă.
Mama i-a explicat că nu e jucărie, este dl. Aricescu.
Şi în particular i-a spus tatei că la şarpe mare, arici mare. Cred că asta are o legătură cu ţipetele pe care le-am auzit săptămâna trecută pe Maidan... Cosaşii chemaţi la muncă spuneau că au văzut Balaurul. Hm...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)