De ce ”veselă”? Pentru că se face extrem de ușor și este foarte gustoasă. Nu e nevoie de frumoasa cățelușă din imagine dacă are cine să vă aducă merele. Cam 2 kg. Le spălați, le dați pe răzătoarea mare, le frecați cu zahăr și scorțișoară după gust, apoi le stoarceți de suc și le căliți într-o cratiță antiaderentă. Nu trebuie călite mult. Lăsați-le să se răcorească. Între timp, luați un bol în care puneți de-a valma: 1 ou, puțină sare, 5 linguri de zahăr tos, 10 linguri de făină, 10 linguri de lapte dulce, 10 linguri de ulei și jumătate de plic de praf de copt. Amestecați toate ingredientele. Va rezulta un aluat semilichid. Nu vă impacientați: așa trebuie să fie! Căutați tava cu dimensiunea 20 pe 30 cm. Ungeți-o cu grăsime și tapetați-o cu făină, apoi turnați aluatul tot în tavă. Înclinați-o ca să se acopere toată suprafața. Acum vine partea cea mai nașpa. Merele se distribuie peste acest aluat, dar fără a apăsa prea tare. Încercați blând, folosind o furculiță. Nu le puneți pe toate într-un loc. Când ați terminat, și merele călite încă se întreabă ce v-o fi venit să le puneți unde le-ați pus, începeți să preparați a doua foaie a prăjiturii. Luați același bol în care puneți încă o dată toate ingredientele: oul, 5 linguri de zahăr, 10 linguri de făină, lapte, ulei + praful de copt. Nu uitați de praful de copt, căci rezultatul va fi sumbru! După ce amestecați din nou totul, veți obține același aluat indecis. Turnați-l peste merele din tavă având grijă să-l repartizați uniform ca să nu existe nemulțumiri. Gata! Dați tava la cuptor la foc potrivit. Când suprafața plăcintei va fi rumenă, o puteți scoate. Pudrați-o cu zahăr din belșug. Mie îmi place după ce plăcinta își petrece prima ei noapte în frigider. A doua zi este pur și simplu bestială!
