Pe 2 octombrie ne-a părăsit și Missie. S-a stins de bătrânețe, încet, ca o lumânare. Ceea ce mă doare de fiecare dată când pierd un animal iubit este faptul că ele cred în mine, cred că aș avea puteri nelimitate și că le-aș putea salva, le-aș putea ajuta. Însă nu e deloc așa. O vreme dăinuie în ochișorii lor speranța și convingerea că voi face ceva. Apoi, când înțeleg că nu voi face nimic, scânteiază acolo un mic reproș care mă rănește.
