În mijloc e Tatra. O vedeţi cât de plină de viaţă era? Acum e tristă, are ochişorii tulburi şi refuză mâncarea. Mama e foarte îngrijorată. Tata umblă prin oraş încercând să convingă un veterinar să vină acasă la noi. Toţi spun să venim cu pacienta la cabinet. Numai că fiara noastră nu acceptă să meargă cu maşina...
Mama vorbeşte cu ea, încearcă s-o apere de căldură. I-au dat un tratament trimis de o tanti doctor care s-a milostivit, însă n-a avut niciun efect.
Mi-e milă de Tatra, cu toate că e câine. Nu ne fugăreşte, nu ne urcă în copaci. Are o singură pretenţie: să nu ne atingem de mâncarea ei. N-a făcut rău nimănui, niciodată, deşi, după ce rottweileriţa a împlinit un an, cutia poştală a fost mutată jos, pe poarta de la intrarea în parcare.
E nasol cu căţălu bolnav!
M-am dat pe lângă Mama, am consolat-o un pic, iar acum mă duc să-mi fac manichiura aici, la umbră.
