Stăpâna bibliotecii

-Piți, cobori?

-Ce dai?

-Te pupă mama.

-Ceva mai consistent!

-Pateu fără pâine?

-Nț.

-Parizer?

-Nț.

-Desfac o conservă.

-De care ai?

-Pui cu vită.

-...

-Pește?

-...

-Scot niște cărniță din frigider.

-Am veniiiit!

„Pisicile care devorează oameni”

Mai bine mai târziu decât niciodată.

Mâțe la geam

 Pârșuca Roșie mă cheamă să mergem în grădină.

 Pârșa Neagră se uită dacă dușmancele ei, Piți și Roza, sunt cumva înăuntru.

 Mda, Roza e în casă și tocmai îi spune fiică-sii, Piți, „uite dragă cine speră să intre în cuibușorul nostru!”
(Această fereastră e principalul MÂȚODUCT al casei.) nota mea.

Piți visează adeseori cu privirele pierdute după zeci de păsărele care zboară, zboară, zboară...

Ușor, rapid, ieftin, gustos!

Avem aniversări în timpul postului. Ce e de făcut? O prăjitură de post!
„Negresa Bătrână” întrunește toate calitățile enumerate în titlul postării. Timp de preparare = 15 minute. Timp de coacere = 40 sau 45 de minute, depinde de cuptor.
Ingredientele se amestecă într-un vas în ordinea pe care o prezint, după care punem compoziția într-o tavă cu dimensiunea 25/30 cm peste hârtie de copt, fără să ungem tava sau hârtia. Să începem!
Puneți într-un vas 250 g de zahăr + 250 ml ulei . Amestecați bine. Adăugați o cană cafea ness concentrată și îndulcită. Amestecați și apoi adăugați 5 linguri gem de prune + 3 linguri de cacao pudră + 1 lingură ness pudră + 500 g făină + 1 plic de praf de copt și puțină sare. Amestecați totul până obțineți o compoziție omogenă. Coaceți până trece testul scobitorii.
Când prăjitura s-a răcit, ungeți-o cu gem de prune în strat subțire, doar cât să se lipească bine fulgii de cocos pe care îi veți presăra peste ea, atât cât negresa să încărunțească.
La mine, toți s-au grăbit să guste: Andrei, Piți, Tatra! Spre seară, prăjitura s-a terminat.

Mississippi

Pe 2 octombrie ne-a părăsit și Missie. S-a stins de bătrânețe, încet, ca o lumânare. Ceea ce mă doare de fiecare dată când pierd un animal iubit este faptul că ele cred în mine, cred că aș avea puteri nelimitate și că le-aș putea salva, le-aș putea ajuta. Însă nu e deloc așa. O vreme dăinuie în ochișorii lor speranța și convingerea că voi face ceva. Apoi, când înțeleg că nu voi face nimic, scânteiază acolo un mic reproș care mă rănește. 

Cea mai veselă plăcintă cu mere

De ce ”veselă”? Pentru că se face extrem de ușor și este foarte gustoasă. Nu e nevoie de frumoasa cățelușă din imagine dacă are cine să vă aducă merele. Cam 2 kg. Le spălați, le dați pe răzătoarea mare, le frecați cu zahăr și scorțișoară după gust, apoi le stoarceți de suc și le căliți într-o cratiță antiaderentă. Nu trebuie călite mult. Lăsați-le să se răcorească. Între timp, luați un bol în care puneți de-a valma: 1 ou, puțină sare, 5 linguri de zahăr tos, 10 linguri de făină, 10 linguri de lapte dulce, 10 linguri de ulei și jumătate de plic de praf de copt. Amestecați toate ingredientele. Va rezulta un aluat semilichid. Nu vă impacientați: așa trebuie să fie! Căutați tava cu dimensiunea 20 pe 30 cm. Ungeți-o cu grăsime și tapetați-o cu făină, apoi turnați aluatul tot în tavă. Înclinați-o ca să se acopere toată suprafața. Acum vine partea cea mai nașpa. Merele se distribuie peste acest aluat, dar fără a apăsa prea tare. Încercați blând, folosind o furculiță. Nu le puneți pe toate într-un loc. Când ați terminat, și merele călite încă se întreabă ce v-o fi venit să le puneți unde le-ați pus, începeți să preparați a doua foaie a prăjiturii. Luați același bol în care puneți încă o dată toate ingredientele: oul, 5 linguri de zahăr, 10 linguri de făină, lapte, ulei + praful de copt. Nu uitați de praful de copt, căci rezultatul va fi sumbru! După ce amestecați din nou totul, veți obține același aluat indecis. Turnați-l peste merele din tavă având grijă să-l repartizați uniform ca să nu existe nemulțumiri. Gata! Dați tava la cuptor la foc potrivit. Când suprafața plăcintei va fi rumenă, o puteți scoate. Pudrați-o cu zahăr din belșug. Mie îmi place după ce plăcinta își petrece prima ei noapte în frigider. A doua zi este pur și simplu bestială! 

Panther mode

Intangibil! Invulnerabil! Invincibil!

Din bucuriile toamnei: ciorba de berbec

Am impresia ca in perioadele de criza economica la televiziuni prolifereaza emisiunile gastronomice, cele cu jocuri de noroc si cele gen "ce esti dispus sa faci si pana unde ai merge ca sa castigi niscai bani". In curand vor aparea si emisiuni mult mai explicite, unde vom vedea ceva similar "jocurilor foamei". Sigur, glumesc! Sau nu? Nu stiu.
Dar daca e vorba de eludarea problemelor cu adevarat importante, pardon, vreau sa spun divertisment si mancare, m-am gandit sa va aduc aminte de una din bucuriile gustoase ale toamnei, ciorba de berbec. 

Florita din codru...

Am luat masuri drastice! I-am administrat micutei mele zane primul basm. Azi, "Florita din codru". A ascultat incremenita si mi-a pus multe intrebari. La un moment dat, a spus ca nu mai vrea sa asculte. De ce?, o intreb. Pentru ca e prea multa moarte in poveste, a raspuns. Am tacut. Trebaluiam prin bucatarie sa produc ambrozie pentru mica zana si ma trezesc imbratisata: Spune-mi povestea, vreau sa stiu ce face Florita. Si am ajuns cu povestea la finalul fericit. Apoi am intrat pe pagina de facebook a altei zane bune si am gasit acolo stiri despre aceasta melodie minunata care se potrivea perfect povestii noastre!

Zile de basm cu Narcisa

Stie cineva ce fac zanele in timpul lor liber, atunci cand nu sunt ocupate cu figuratie prin diverse basme? Cand Fat-Frumos e la meci si Zmeul la pedichiura, ce fac Zanele? Pai, va spun eu! De unde stiu? Am o zana in preajma din cand in cand. Mica mea zana adora sa insire margele, sa-si faca bratari si coliere pe care le tezaurizeaza in cutiute pe care le ascunde...

 Incerc sa agat si eu o bratarusa, zana zice "NU", "Asta e pentru papusa!" A, uitasem sa va zic, dar adevarul e ca zanele cresc papusi.

Papusile, cum ti le cresti, asa le ai. Si cum sa fie o papusa crescuta de zane? Evident, o rasfatata. Papusa asta cere haine noi cam din doua in doua zile, iar biata zana nu mai pridideste cu croiala si cusutul, asa incat ma roaga s-o ajut, iar eu, eu as putea spune "NU"? Nu pot, asa ca las toate balta si cos. Apoi papusa stramba din nas, imbraca creatiile mele cu un aer indulgent, le poarta o zi si pofteste alte modele.
Zau, ma apuc de moda!

Mitindrica, 11

S-a stins pisica Mitindrica. Avea 11 ani, a fost fiica lui Zoe, nepoata Jenicai, sora cu Mishu. Mitindrica a fost cea mai cuminte si mai modesta pisica pe care am avut-o. Mama ei, apriga Zoe, a respins-o de la o varsta cand alti pisoi inca sug. Am crescut-o eu, dar mai tarziu, cand s-a facut domnisoara, celelalte pisici au condamnat-o sa fie ultima, sa fie exclusa din clan. Nu stiu de ce. Sunt misterioase si complicate randuielile sociale pisicesti. Mitindrica ar fi murit la doi ani daca nu am fi intervenit noi. A innoptat in casa, a dormit in pat, la picioarele noastre un an intreg si astfel am reusit s-o impun familiei de matze. Nu pot s-o condamn pe Zoe - a fost si ea o pisica cum rar mai gasesti, aproape ca era mai mult caine de paza, ar fi sarit in capul celor straini care ne treceau pragul... Dar chiar si integrata, Mitindrica a ramas sfioasa. Nu a dat niciodata o palma nimanui. Cateii Tetitei se jucau cu ea ca si cum ar fi fost jucaria lor de plus, gainile o lasau sa le cloceasca in cuibare.
Biata Mitindrica! A murit subit, cu cateva zile in urma era foarte bine, apoi a venit sa-mi spuna ca se duce. Sper, sper din tot sufletul ca nu e vreun om vinovat de moartea ei, caci ar insemna ca si-a impovarat constiinta cu un pacat urat.
Am inmormantat-o pe Mitzi in cimitirul de animale al casei, langa Nausica, Missouri, Zoe, Jeni, cainele Lupu...

In imagine e Mitindrica, pe alee, alaturi de motanul Ivan, cel cu sange albastru.

Somnul ratiunii naste pisici!

Gaina care se scalda sub floare, pisica si pisoiul nu exista in realitate. Pot fi vazuti numai datorita unei tehnici speciale de extragere. Sunt personaje imaginare din visul unui catel adormit in asteptarea clipei magice cand craticioara lui va fi umpluta.

14 iulie, inghetata frantuzeasca fara diacritice

I = 6 galbenusuri se amesteca cu o lingura de faina sau de amidon alimentar, apoi se dilueaza cu 400 ml de lapte. Se fierbe pana capata consistenta unei smantani - ca aluatul de clatite.

II = 4 lingurite de cacao se amesteca - in alt vas!- cu 4 linguri de zahar si 6 linguri de lapte. Se fierbe pana se topeste bine de tot zaharul.

Se lasa crema I si II la racit.

III = 6 albusuri se bat bezea cu 200 g de zahar.

Cand I s-a racit, se amesteca dupa cum urmeaza: I cu III. Albusurile se pun peste crema de galbenusuri si se amesteca de sus in jos pana la omogenizare. Apoi, din compozitia rezultata se pun cam 8, 10 linguri peste crema II, cea de cacao. Se amesteca. Ceea ce a ramas se aromatizeaza cu vanilie sau alta esenta, eu recomand vanilia. Crema de cacao nu se aromatizeaza.

Luam vasul in care vom pune compozitia la congelat si punem pe fund niste dulceata. Eu am pus dulceata de pepene galben, dar e foarte buna si cea de capsuni sau visine. Apoi asezam cu lingura primul strat de crema galbena. Deasupra lui punem un strat maro, de cacao. Daca spuma e bine batuta, ele nu se vor amesteca. Procedam la fel pana terminam cremele. Cine doreste poate garnisi inghetata si cu fructe, eu am aruncat in ea niste coacaze rosii fiindca sunt acrisoare si fotogenice.

La sfarsit, o puneti la congelator pana a doua zi.

A doua zi vine ce e mai greu. Indepartati subtil toti membrii familiei, alungati cainii si pisicile si deschideti frigiderul. Restul e poveste.

Pofta buna!

Cronica lunii trecute

 Toata luna iunie m-am straduit sa ma fac motan mare, am mancat, am dormit cu Mami sau

 m-am jucat atarnat de perdele

 ori prin pomii care mi-au venit la indemana.

 Am cunoscut persoane noi si interesante, cum ar fi gaina Nadina si doamna catelusa Tetita, 

 ba chiar am aflat de la ele cum se prinde usor o soparla.

 In timpul pe care l-am petrecut pe afara, florile de pe balcon au avut ragaz sa-si revina si sa infloreasca, 

 a inflorit pana si otrava asta amazoniana pe care Mama Suprema si Bipeda ma tot ruga sa n-o pap.

 Soarele s-a invartit in jurul nostru si dupa cum se vede si-a ratacit razele

 in teiul urias in care tot o sa ma catar intr-o buna zi!

 Soarele s-a facut fluid si-a picurat in florile astea toata lumina sa inmiresmata.

Dar oricat de adanc si-ar infige zilele lunii iunie degetele in trupul noptii, noaptea tot trebuie sa vina si incepe cu blanda inserare cand eu, motanul Ogopogo, devin visator si adorm in cuibul meu din bucatarie...

Sunday evening

Odrasle

Pasiunea cocoşului pentru găina neagră a devenit de ieri seară o chestiune de notorietate publică!

 

Pisulică, motanul pădureţ

Buzunarele mele sunt aproape tot timpul slinoase! Asta pentru că trebuie să fiu pregătită mereu. Pregătită pentru o eventuală întâlnire cu animal X. Adeseori când mă plimb prin hălăciuga fâneţelor sau prin pădure, ori chiar prin colţurile mai îndepărtate ale grădinii, sunt întâmpinată de un domn respectuos, aşa, cam între două vârste. Mă salută, îi vorbesc, îmi răspunde, apoi trebuie neapărat să-l tratez cu ceva. Şi vine momentul când scot din buzunarele mele slinoase o jumară, o felie de salam sau un cubuleţ de parizer.

Mi-a spus că-l cheamă Pisulică, dar că n-are pe nimeni pe lume şi că trăieşte în codru. Mai o păsărică picată din cuib, mai un şoricel rătăcit, o şopârlă, un cărăbuş, un fluture… acesta e meniul domnului Pisulică. De dormit, doarme în tufe, dacă plouă se aciuieşte prin fânare, doar iarna îl înspăimântă. Bucăţica de parizer este un deliciu pentru Pisu şi îmi îmbrăţişează piciorele, se ridică în două lăbuţe şi-mi pupă genunchii. Când ajung acasă, chestia nu poate rămâne neobservată de Mişu. Mă adulmecă circumspect, mârâie, când vreau să-l iau în braţe mă scuipă. Sunt o trădătoare! Cu cine am umblat?!

Problema e că Pisulică a prins curaj. Vine tiptil în grădina de lângă casă. A sărit pe geamul deschis al cămării şi-a dormit printre borcane. De atunci, Johny, şoricelul nostru perpetuu, despre care Mişu susţinea că e o simplă iluzie de-a mea, a fost dat dispărut… Pisulică a intrat până şi în bucătărie, l-am găsit sus, pe frigider, şi atunci mi-am dat seama de dimensiunea conflictului pe care îl creasem.

Pisicile scriu pe pereţi cu mult înainte ca oamenii să fi descoperit facebook-ul. Pisulică şi Mişu şi-au lăsat mesaje injurioase pe pereţii bucătăriei, încât acum zugrăvesc. Mişu e plin de obidă şi nu mă mai recunoaşte de mamă. Totuşi îmi îngăduie să-l răsfăţ cu conserve de somon, preferatele lui. Dar, când dau să-l mângâi, pocneşte din coadă şi pleacă. Până la urmă, motanii ajung la un echilibru. Doar cu Nero mai trebuie să cadă la pace. Câinele nu suportă intrări pisiceşti neautorizate pe domeniile sale.

Pisulică

Mişu, ofuscat

Vegetale, deci nu pentru pisici!

Pisic mic...

Ducesa si Ogopogo

Galine de companie

Daca cerul...