Laboratorul Sssabyc a transmis concluziile mai întâi avocatului găinilor (inculpate), care, din motive necunoscute a plecat la ştrand la aflarea veştii. Probabil a simţit nevoia să se răcorească, dar, mai ceva ca dl. Berlusconi, a luat cu el multe frumuseţi, pentru întreţinerea atmosferei, desigur.
Corcodel a tras cu urechea şi-a prins un fir din toată tărăşenia, ceea ce în mod evident, l-a dus cu gândul la o încercare mârşavă de a muşamaliza afacerea! Şi cum să nu fie convins de asta, când i-a surprins complotând pe Rudolf şi pe Hultan?! Iar lângă ei, deşi mascată, a recunoscut-o pe găina Borgia!
Când speculaţiile ajunseseră la cote paranoice, s-a dat citire raportului. Situaţia se prezenta după cum urmează: Puii aparţin în coeficiente sensibil egale celor trei cocoşi ai curţii, ceea ce se poate vedea foarte clar în poză:
Totuşi, dacă se aplică un filtru peste imagine, vom descoperi ceva interesant...
...adică aceşti Pui de Cristal, a căror origine este în mod indiscutabil un incubator de tristă actualitate. Se tot încearcă de ceva timp crearea Superpuiului, mai mare, mai lacom, lipsit de sentimentalisme ieftine şi evident mai prost. Superpuiul nu visează pajişti verzi, nu trăieşte chinuit de dorinţa irezistibilă de-a zbura peste gard, nici de-a da iama în puicuţele vecinilor. Nu. El doreşte un singur lucru: FNC. Cât mai mult FNC, pentru a atinge greutăţi impardonabile.
Când s-a ajuns cu citirea raportului în acest punct, mai multe găini lăcrimau. O curcă a cerut cuvântul şi-a declarat că doreşte o mărturisire publică. Printre lacrimi s-a confesat şi a recunoscut că ea este mama nefericitului Quasimodo, puiul strâmb al curţii, pe care a vrut să-l antreneze în artele marţiale de la o vârstă prea fragedă... Din greşeală l-a călcat... Însă de vină a fost tot visul Superpuiului de Curcă...